Billy Barr s-a mutat în Rocky Mountains cu patru decenii în urmă. Plictiseala și inactivitatea din timpul lungilor ierni muntoase l-au  decis să umple și să păstreze  agende care au devenit  legendă.

 

ermitul-billy-barr-langa-casa-sa-la-poalele-gothic-mountain

 

În 1973 Barr a renunțat la facultate și și-a ales un nou cămin, o baraca lângă o exploatare minieră abandonată  la baza muntelui Gothic Mountain.  Vânturi reci pătrundeau printre șipcile barăcii. A împărțit podeaua goală cu un sconcs și un jder, singurii companioni  pentru o mare parte a anului. Barr s-a mutat de pe Coasta de Est în Munții Stâncoși tocmai din cauza  firii sale solitare, dar nici aici nu a putut scăpa de plictiseală. Mai ales în prima iarnă. A măsurat înălțimea stratului de zăpadă, urmele animalelor, iar în primăvară data primelor triluri ale păsărilor care se întorc în zona montană. A umplut un caiet cu aceste observații; apoi un altul. Si a continuat timp de 44 de ani.

 A început ca o curiozitate, o activitate intelectuala în singurătatea iernii și a muntelui. In nici un caz, a declarat Barr, nu avea intenția de a construi  o baza de date vitala pentru oamenii de știință ai schimbărilor climatice.  „N-am știut nimic despre schimbările climatice la momentul respectiv”, a spus bătrânul.

Datele strânse de Barr ar fi rămas, cel mai probabil, notițe uitate ale unui om de știință amator dacă hazardul sau providența nu l-ar fi așezat atât de aproape de Laboratorul  de Cercetare Biologica a Munților Stâncoși  – Rocky Mountain Biological Laboratory (RMBL), unul dintre cele mai importante institute de cercetare fenologică din lume. (FENOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul influenței factorilor climatici asupra înfloririi și fructificării plantelor, a migrațiunii păsărilor etc.) 

Pe parcursul ultimelor două decenii, interesul cercetătorilor de la RMBL pentru habitat a sporit spectaculos, pe fondul   schimbărilor climatice, dezvoltând proiecte și studii având ca obiect evoluția florei si faunei din zona alpina, în speranța de a scala descoperirile lor în studii mai cuprinzătoare despre viața pe o planeta în continua încălzire. Dar cercetările, în stadiu incipient la acea vreme, porneau cu handicapul major al lipsei de înregistrări pe termen lung. In Gothic, de exemplu, zăpada părea să se topească sensibil mai devreme primăvara . Plantele înfloreau și ele mai devreme. Dar, fără context istoric, aceste mici schimbări nu au putut fi înțelese pentru ceea ce au reprezentat cu adevărat.

Unul dintre studiile mai lungi derulate de institut este un proiect de cercetare al florei sălbatice, inițiat de ecologistul David Inouye.

inouye

Coincidență fericită, în același an 1973, Barr își stabilește reședința permanentă în Gothic iar Inouye începe sa studieze 30 de parcele cu flori sălbatice. Înregistrând momentul și apoi durata înfloririi, Inouye și o mana de oameni de știință sperau să stabilească  corelații cu insectele și păsările care se hrănesc din aceasta floră. Cercetarea, finalizată după multi ani,  a fost apoi utilizată în multe studii și este deosebit de importantă pentru înțelegerea modului în care schimbările climatice modifică perioadele de înflorire, animalele care depind de ele, și, astfel, întregul ecosistem Gothic Mountain. Și, prin extensie, mediul alpin de pretutindeni. Ideea studiului a apărut dintr-o conversație obișnuită,  parte din frumusețea activității RMBL. O întâmplare similară îl va conduce pe Inouye către  descoperirea datelor meteo și bio  strânse de Barr.

„Mutându-mă acolo, O bună parte din mine a luptat pentru acomodarea cu mediul, pentru a mă obișnui cu liniștea”, povestește Barr.

Student pe-atunci, Barr  intenționase să-și petreacă  vara lui ’72 în Gothic pentru cercetare practică. Domeniul conservării mediului înconjurător era încă restrâns la acea vreme, astfel încât,  când a văzut că RMBL căuta ajutor pentru un proiect de chimie, Barr a aplicat, in pofida lipsei de experientă.

Gothic se află la aproximativ 10 de mile de cel mai apropiat oraș. În timpul iernii, drumul este închis și este imposibil de ajuns altfel decât pe schiuri pe un traseu  cu pericol de avalanșă . In prima sa iarnă, Barr a dormit într-un cort. La scurt timp, când zăpada s-a așternut, el s-a mutat într-o baracă minieră abandonată. Avea o sobă cu lemne și un pat.

RMBL credea ca baraca aparținea Serviciului Forest SUA iar  Forest Service  considera că era proprietatea RMBL. Un localnic susținea, în același timp, ca ar fi proprietar, astfel încât în mijlocul acestui triunghi de confuzie Barr și-a găsit o casă. In acea prima iarna, Barr își petrecea toată ziua  tăind lemne. Se trezea înainte de răsărit, mânca, schia în pădure, tăia un copac uscat, mânca, târa apoi bușteanul pana la baraca, apoi îl tăia în vreascuri pentru foc. În speranța că îl va ține ocupat pe timp de noapte,  el a început să urmărească înălțimea straturilor de zăpadă și fauna sălbatică în călătoriile sale în pădure. „La lumina kerosenului nu se poate face de mult”, a spus Barr cu năduf. „Dar, după câțiva ani am avut ceva cu care să compar fiecare nouă iarnă.”

baraca

La sfârșitul anilor 1970, Barr a devenit administrator neoficial RMBL, oprind apa iarna pentru a preveni înghețul conductelor,  aruncând o privire către echipamentul de cercetare. În schimbul serviciilor, laboratorul i-a pus la dispoziție mașina pentru a ajunge în oraș după provizii. Barr s-a considerat întotdeauna un om al cifrelor. Directorul RMBL de la vremea aceea  i-a propus să urmeze un curs de contabilitate prin e-mail. Astfel, la începutul anilor 80, Barr a devenit contabil al institutului.

Intre timp, Barr și-a construit propria casă în apropierea laboratorului. A adăugat panouri solare și o seră de legume, precum și o sală-cinema cu un proiector pentru a viziona filmele sale preferate Bollywood.  Odată a schiat pana în oraș pentru a vedea o piesă  la teatrul local, dar s-a trezit singura persoană din public. Directorul piesei a vrut să anuleze reprezentația. Dar când au realizat ca Barr era așezat în sala – cu barba sa lungă și corp deșirat – au  jucat piesa.

 Fiecare caiet s-a umplut cu date în 3 ani  iar Barr a dezvoltat propriul cod în adnotări. Pentru fauna sălbatică a inventat propriul său sistem numeric, iar în roșu  încercuia primele apariții: mamiferele ieșind din hibernare, sau primele triluri ale priorului in primăvară, sunetele ciocănitorii și, deosebit de important pentru Inouye, apariția pasării-colibri la începutul primăverilor.

a_male_broad-tailed_hummingbird_visits_a_scarlet_gilia_flower_at_the_rocky_mountain_biological_laboratory

După  aproape trei decenii de trai muntos și activitate administrativ-contabilă la institut, Barr a devenit prieten bun cu mulți dintre cercetători, și, pentru că Inouye avea stagii periodice de cercetare la RMBL, cei doi discutau frecvent în timpul verii. Chiar și așa, nu s-a întâmplat decât  la sfârșitul anilor 1990 ca Inouye sa afle despre neprețuita activitate documentaristică a lui Billy Barr.

In acel fericit moment,  Barr a fost de acord să-i trimită lui Inouye cercetările sale.

„Am realizat imediat ce comoară neprețuită țineam în mâini”, declara Inouye, rememorând clipa în care a văzut munca lui Barr. „Am știut ce se poate obține accesând toate acele înregistrări cronologice.”

agenda

Observând, simplu, că aripile  masculilor pasării-colibri emit un șuierat perceptibil,  Barr a fixat un reper precis al întoarcerii păsărilor  primăvara. Alăturând datele lui  Barr despre topirea zăpezii, Inouye a putut să demonstreze modul în care impactul schimbărilor climatice asupra unei singure flori ar putea însemna sfârșitul migrației pasării-colibri în regiune.

Inouye a inclus înregistrările lui Barr în multe studii, iar munca lui s-a concretizat în indicații precise ale faptului  că schimbările climatice modifica ecosistemele montane mai dramatic și mai rapid  decât s-ar fi așteptat cineva. În lucrarea sa despre flori sălbatice, Inouye a înțeles că prima înflorire se produce acum cu aproximativ o lună mai devreme fata de anii ’70.

Păsările-colibri se hrănesc la începutul primăverii cu nectarul crinului-de-zapada (lat. Erythronium grandiflorum) – iar migrarea sa în regiunea Gothic este perfect sincronizată, cu înflorirea acestei plante. Adaptându-se la primăverile tot mai calde, crinul inflorește acum cu 17 zile mai devreme comparativ cu patru decenii în urmă. În următoarele două decenii, există o probabilitate ridicată ca pasarea-colibri sa rateze nectarul crinului. Acest dezechilibru sezonier tot mai accentuat a fost denumit asimetrie fenologica și a devenit o preocupare majoră a biologilor și climatologilor. Pentru ca nu doar colibri va fi afectata, ci și fluturi, albine, mamiferele în hibernare etc. Aceeași dinamica observata în Munții Stâncoși se va manifesta în ecosisteme alpine similare din întreaga lume.

glacier-lily

Notițele lui Barr au apărut apoi în zeci de lucrări de cercetare axate pe  schimbările climatice. Agendele sale menționând prima și ultima zăpadă, înălțimea stratului, trezirea animalelor din hibernare și reîntoarcerea păsărilor în mediul alpin au oferit o privire uimitor de precisa în urma, într-o lume a cărei evoluție oamenii de știință nu o  înregistraseră. S-a câștigat astfel, un plus decisiv de  înțelegere a viitorului în continuă încălzire.

Hidrologi precum Carroll Rosemary de la Institutul de Cercetare Desert, utilizează datele lui Barr despre zăpadă, alături de alte surse, pentru a modela fluxurile și nivelurile apelor curgătoare afluente fluviului Colorado. Apa potabila și hidroenergia a patruzeci de milioane de oameni depind de  fluviu,  iar cercetările lui Carroll  cu ajutorul „datelor-Barr” vor contribui la politica utilizării acestora în  orașele sud-vestului.

Barr încă măsoară și notează fenomenele meteo și bio.  A început acum procesul anevoios de transcriere a datelor din agende în tabele excel. Uneori contributia lui este menționata în felurite rapoarte care utilizează datele sale; alteori, nu. In 2016,  el a obținut o anumita recunoaștere, pe deplin meritată, devenind personajul principal într-un documentar ce urmează sa fie lansat în 2017,  Sfârșitul zăpezii   iar în vară RMBL a denumit una dintre clădirile complexului  The Billy Barr Community Center.

„Într-o zi voi muri”, spune Barr cu umor,  iar oamenii se vor întreba: „Cine naiba este acest Billy Barr, care a dat numele clădirii?”

„If you’re gonna fall, sit. It’s a lot easier falling on your butt than your face.” Billy Barr

http://www.cpr.org/news/story/colorado-mans-meticulous-at-home-snow-measurements-are-scientific-gold

How Billy Barr Tracks The Snow Near Crested Butte For Climate Data Gold

1-barr

=

=

=

=

=

=

=

=

=

 

Anunțuri