Baladă pentru vechiul drum – Iordan Chimet (5)

PREGĂTIRI PENTRU CONCERT

În această poiană fără nume descopăr că mă aflu în sala de muzică a unui fantastic castel vegetal. Toate tăcerile din jur – căci că şi muzică şi tăcerile se aşează în diverse ordini, mărimi şi ritmuri – se adună şi conversează discret.
Sugestia pe care ne-o propun, pe cât pot înţelege, este muzica, evident muzica tăcerii. Ridic privirea în văzduh şi disting în ora de mătase a dimineţii sunetele zburând în stol asemeni unor păseri aflate înaintea unei lungi călătorii. Dar pleacă oare cu adevărat sau mai degrabă se întorc?

Pe aici, un alt secol, şi înaintea lui altul şi altul au trecut cu puţin timp înaintea sosirii noastre. O frunză gălbuie încă se mişcă, unduie coama ierbii sub o mângâiere abia sfârşită.

Acestei muzici din afara auzului i se cere un muzeu – de bună seama invizibil – al instrumentelor muzicale. Am, dealtfel, consimţământul pădurii, un cerb de aur mestecă lumina după-amiezii – şi, cu degete leneşe de trestie, îmi inventariez tezaurul pe o scoarţă uscată.

Iată viorile de Vrancea cu forme uneori stranii. Una din ele, folosită cândva, pare mai curând ideea unei viori, o incipienţă neterminată, un embrion. Îţi vine să crezi că rostul lor ar fi asemanator cu cel al seminţelor vegetale: puse în pământ ar putea încolţi. Desigur, viorile adevărate nu apar pe pajişti decât primăvara viitoare. Sub mângâierea ploii ar putea cânta. Îmi amintesc de proverbul tartar despre mielul care, îngropat, naşte un ied tânăr care să crească din răzor asemeni unei legume. Deci, totul e posibil.

Lira populară seamănă cu o maşină de tipul kinetoscopului. Când o văd, simt nevoia să sting lumina şi aştept să emită nu sunete, ci imagini pe peretele nevăzut al nopţii tivite pe margini cu stele de hârtie.

Ţitera: două racle miniaturale, de poveste, pentru a fi ţinute la subsoara de un pitic de circ. Abia dacă au spaţiu pentru a primi înăuntru corpurile a două privighetori sau, poate, numai cântecele lor.

Cobza este un obiect liric alcătuit din cuvinte şi suspine sincere, provenite din poezia veacului trecut. Pentru a-l constitui, constructorii nu au nevoie de lemn, ei recită cântecele bătrâneşti şi cobza începe, singură, să prindă formă.

 

* Titera-instrument romanesc

https://www.youtube.com/watch?v=_1T3P-FYFdQ

 

Anunțuri