Spaţialitate redusă

Elveţian eşti abia în plan terţiar. În primul rând eşti cetăţeanul unei comunităţi, apoi cetăţean al oraşului Basel, al cantoanelor Graubunden sau Geneva – şi în cele din urmă eşti mai ales elveţian pentru a te putea delimita faţă de străini. Unii se consideră a fi chiar locuitori din regiunea muntoasă sau urbană, înainte de a aminti şi de alte apartenenţe.
Vremurile în care eşti mai întâi de toate şi mai ales elveţian sunt vremuri grele. Perioade de război, perioade de criză, momente de incertitudine.
Din exterior, acestea s-ar putea să fie altfel percepute.
Din interior, necesitatea de a fi elveţian este limitată.
Apartenenţa la un spaţiu geografic şi social nu este un fenomen naţional, ci unul local şi regional.
Chiar şi în marea migrare internă a elveţienilor din regiunile rurale spre aglomerările urbane nu s-a schimbat cu mult situaţia. Şi faţă de noul spaţiu vital se dezvoltă o relaţie de apropiere.

De acestea au grijă structurile direct democratice şi un sentiment profund civic.
Când eşti invitat la ghişeu să plăteşti impozitele, taxele şi contribuţiile pentru asigurări sociale, vrei să ai un cuvânt de spus. Acest lucru nu se manifestă doar în faţă urnelor. Există un consens asupra faptului că nu doar problemele personale, ci şi cele publice sunt demne de a fi supuse dezbaterilor.

Cedarea responsabilităţii, pentru binele general, unei clase politice – parlamentului şi guvernului – chiar şi temporar, este pentru orice elveţian o chestiune delicată. El îşi rezervă dreptul de a decide în cele mai multe situaţii.
Acest lucru conduce în mod exagerat la tergiversări, uneori chiar şi la pretenţii exagerate.
Tendinţa în creştere că cetăţenii să se abţină de la vot este expresia suprasolicitării civice.
Cine merge la vot se comportă faţă de deciziile pe care trebuie să le ia, şi ale căror urmări sunt imprevizibile, într-un mod principial conservator.

Preferi să spui „nu” mai binelui decât „da” mai răului.
Aşa cum este acum, este oricum suportabil. Şi dacă problema în cauza este importantă, oricum se va reveni asupra ei mai târziu.
Modelul de democraţie elveţian nu vizează eficienţa.
Elveţienii înclină spre o mentalitate de tip „resist change”.
Faţă de transformările rapide sunt alergici.
Ei cred în posibile îmbunătăţiri, dar nu în faptul că acestea vor fi aduse de înnoiri rapide şi riscante.
Din punct de vedere politic, preferă să rămână pe banda unu de circulaţie a progresului.

Această precauţie este dictată de o grijă fundamentală.
Ea este astfel formulată: cât va costa? În ochii elveţienilor, cei mai dubioşi oameni din lume sunt aceia care nu-şi pun această întrebare şi trăiesc nechibzuit.
John D. Rockefeller junior, filantrop şi proprietar al unei averi imense, obişnuia să spună: „fără anumite principii, viaţa nu are prea mult sens.”
Acest lucru nu este valabil doar pentru milionarii ce-şi înmulţesc banii, având frumoasa perspectivă de a putea împărţi cu generozitate o parte din ei.
Acest lucru este valabil şi pentru elveţianul care nu este sărac, dar care este hipersensibil faţă de risipă şi faţă de cheltuielile excesive şi de aceea pare a fi uneori zgârcit şi meschin.

Elveţienii sunt observatori pedanţi când e vorba de cei ce vor să se înfrupte.
Probabil că în această atitudine se reflectă, chiar şi în zilele noastre, experienţa socială care a marcat de-a lungul secolelor Elveţia, şi anume: realitatea sărăciei.
Sărăcia – aşa cum credeau elveţienii, în ciuda asigurărilor din Biblie, – nu este altceva decât decădere socială, iar decăderea socială înseamnă dezordine şi haos.

La întrebarea „who cares?” (care nu înseamnă numai „cui îi pasă” ci „Cui îi pasă de ceea ce trebuie făcut”), elveţienii dau răspunsul: „Fiecăruia trebuie să-i pese!”.
Uneori pentru cei afectaţi de o situaţie lumea se rezumă doar la strada lor, la satul lor şi nu neapărat la ceea ceea ce se află dincolo de ele.

Dar numai acela care nu lasă să se degradeze lucrurile materiale şi spirituale din imediata lui apropiere, poate să se ocupe în mod credibil şi de celelalte lucruri.
Această responsabilitate asumată pentru cei apropiaţi constituie premisa credibilităţii pentru aceia ce încearcă îmbunătăţirea condiţiilor din societate.
Deviza „Gândeşte universal, acţionează local” ca principiu de comportare în societate nu şi-a pierdut din actualitate.

secolul-21-elvetia
Elvetia – O tara in Europa
Anunțuri