– Ba e un drum fără nume, sau poate că numele nu-i poate fi rostit de o voce omenească. E un Drum rostit înainte ca primul cuvânt să fi înfrânt tăria nopţii, înainte ca buzele de narcisă ale unei femei-gazelă să fi încercat naşterea dimineţii într-un cântec. Şi nu e singurul şi noi – de asemenea fără nume şi poate fără destin, trecători de-o clipă şi de un răgaz – îi ştim matca, o! i-o cunoaştem prea bine, dincoace sau dincolo sau mai încolo. Neaflate pe nicio hartă, sau, dacă mă înşel, şi de ce nu m-aş înşela, ca orice altă făptură omenească ce sunt – uitate, pierdute în meditaţia lor neînţeleasă şi gălbenite pe cine ştie ce pergament rănit de vreme, aceste drumuri colindă ţara după rosturi şi chemări pe care noi nu le mai putem bănui nici cu gândul.
La prima rază de soare dispar. Ştim, însă, că Umbrele lor trec în unele nopţi fără lună peste măgurile care se mlădie sub mângâierea lor hoţească, cufundându-se în codri pentru Sărbători moarte demult. De pe acest deal, trecătorule, dacă vrei să încerci, mai poţi zări clipirea unei torţe, picăturile de sânge nocturn ale unei stele filante, ceaţa de pe buza unei grote, urma unui pas de faun.

– Şi atunci de ce zadarnic te frămânţi, caută să mă liniştească un înţelept. De ce atâta trudă fără folos, de ce întorci, fără o lumină sigură şi fără să cunoşti secretul, calea vremii? Ceea ce ţi se pare că vezi este un drum simbolic, fără urme, fără amintiri, realitatea lui ţine de plăsmuirile spiritului în care toate se şterg şi se recompun din nou. Acolo trebuie să-l cauţi. E o alegorie fără corp, o nălucă fără amintire, fantomă a unui gând nerostit, întruchiparea unei interogări sau, pentru cine ştie să citească  felina alunecare a unei insinuări, poate respiraţia unei spaime. Aş spune atunci aproape un răspuns. Dar este oare într-adevăr aşa?

Toate aceste răspunsuri, răspunsuri-întrebări la rândul lor într-o horă fără oprire, după cum urma să aflu ceva mai târziu, le-am auzit rând pe rând. Dar le-am păstrat în gând, deşi fără să mă limpezească şi le-am putut vedea cum mă urmează supuse că nişte câini-păsări, supuşi credincioşi cu inele de aur în urechi, cu lanţuri în formă de cozi de şarpe la mâini, purtându-mi armele, unelte de măsurat noaptea şi cerul, fiindu-mi robi, prieteni şi vrăjmaşi, iscoade şi vânători, aducându-mi ofrande şi întinzându-mi capcane.

Astfel mi-am început călătoria plecând din Târgoviste pe Vechiul Drum, într-o duminică întinsă ca marea, cu cele o mie de candelabre ale zilei aprinzând cerul, fumegând norii începutului de lume de fiecare clipă.

imag0954

Anunțuri