padure 1

Dacă te vei afla în faţa unei dumbrăvi cu arbori bătrîni, de o înălţime neobişnuită, unde ramurile dese ce se acoperă unele pe altele te împiedică să vezi cerul, atunci grandoarea acelei păduri, singurătatea locului şi sentimentul surprinzător ce se naşte din umbra densă şi neîntreruptă într-un loc deschis te va convinge că acolo este un zeu. Dacă o grotă, făcută nu de mînă de om, ci adîncită pînă în străfunduri de elemente ale naturii, ţine deasupră-i pe stînci scobite un munte, atunci un sentiment de spaimă religioasă îţi va lovi sufletul.
Dacă vei vedea un om netemător dinaintea primejdiilor, liber de patimi, fericit între nenorociri, senin în mijlocul furtunilor, nu te va cuprinde oare un sentiment de respect pentru el? Nu vei spune: „Există acolo ceva mai mare şi mai presus decît ai crede că se potriveşte trupului sărman în care se află”?

O forţă divină a coborît în el; o putere cerească pune în mişcare spiritul acesta ieşit din comun, cumpătat, care trece peste orice socotindu-l neînsemnat, care îşi rîde de spaimele şi de dorinţele noastre. O făptură atît de măreaţă nu poate exista fără ajutorul divin; de aceea partea cea mai însemnată din el se află acolo de unde a coborît. Aşa cum razele soarelui ating pămîntul, dar nu se desprind de locul din care pornesc, tot aşa spiritul măreţ şi sacru, trimis aici pentru a ne face mai bine cunoscută divinitatea, stă împreună cu noi, dar rămîne unit cu originea sa; depinde de ea, priveşte la ea, tinde la ea şi stă în mijlocul nostru ca o făptură superioară.

Ce este, aşadar, sufletul acesta? este sufletul care străluceşte doar de binele său. Ce este atunci mai prostesc decît să lauzi la un om bunuri care nu îi aparţin? Cine e mai smintit decît cel ce preţuieşte bunuri care pot oricînd să treacă la un altul? Frîiele de aur nu fac mai bun calul. Un leu cu coama aurită, îmblînzit şi supus, obosit de pe-acum să suporte podoabele, se avîntă într-alt fel decît un leu sălbatic, în plină forţă: fără îndoială, acesta din urmă, violent prin firea sa, atîta cît o voieşte natura, splendid în înfăţişarea sa sălbatică, de o frumuseţe ce impune să fie privit cu spaimă, este preferat celui moleşit şi acoperit de aur. Ramîi cu bine.

Seneca.

padure 2

Anunțuri