Cu palma pipăi scoarța asprului copac
Si simt ca sunt aievea.
Fruct copt m-am rupt în creanga unui Dumnezeu
Si cad aici,
In pragul tău, cetate !
Unde ti-e rugul ?
M-aștepți ? Mai ai vreun prieten pentru mine ?
Unde ti-s spinii ? cu ce mâni primi-vei soarele,
Ce ti-l cobor din piscuri
Darnic in lumină?
Pui de mesteacăni cresc pe ziduri
In semn ca nu te-ai istovit in lupte mari
De când plecai, norod nebun.
Odihnă multă ai avut
s-arunci năvoade in noianul veșniciei.
Pescuit-ai frământări din ape fără fund ?
Poate ti-ai ars demult toti zeii.
Năruitu-ti-ai altarele cu capete de zimbri ?

Nădejdea mea e inca tot cu ochii Mari deschisi spre viitor.
Cred mult.

Sunt rabduriu.

ZAMOLXE – Teatru, Lucian BLAGA

1

3

4

5

6

2

Lacul de acumulare Gura Apelor, in Retezat.
Prima oara in acesti munti. E coplesitor. Sanctuar. Distantele se masoara in zeci de km, putin om, multa natura.

Anunțuri